TIRAMISU – DESERT ITALIAN

tiramisu_24

Tiramisu este un desert italian care nu necesită coacere și este foarte rapid de realizat. Denumirea vine din italiană și înseamnă de fapt ridică-mă (tira mi su). Rețeta originală conține pișcoturi, brânză de tip mascarpone, care este o brânză cremoasă, cu un conținut ridicat de grăsime, vin italian de tip Marsala (15-20% alcool) și ouă. Eu am eliminat din compoziție ouăle și am adăugat smântână lichidă pentru frișcă, fără a compromite gustul sau textura prăjiturii. Dacă nu găsiți vin de tip Marsala, puteți folosi rom, vin Madeira, vin de porto sau brandy.

Timp de preparare: 20 minute (frigider 3-24 ore)

Cantitate: cca. 8 porții

Ingrediente:

  • 250 g brânză mascarpone la temperatura camerei
  • 200 ml smântână lichidă pentru frișcă
  • 300-350 g pișcoturi
  • 3 linguri de zahăr
  • 40 ml vin Marsala
  • 2 lingurițe esență de rom
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 2 linguri de cacao
  • 200 ml espresso sau cafea tare, rece
  • opțional: 20 g ciocolată neagră

Mod de preparare

Smântâna lichidă se amestecă cu zahărul și se bate cu mixerul la viteză mare pentru 2-3 minute până se face frișcă, atenție să nu o mixați prea mult căci altfel o să se taie.

Brânza mascarpone se bate și ea cu mixerul într-un bol separat pentru 1 minut. Se adaugă apoi vinul, esențele și frișca și se mixează până totul este încorporat.

Se toarnă puțină cafea rece într-o farfurie adâncă. Pișcoturile se înmoaie în cafea. Se pun în farfurie, se întorc pe partea cealaltă și se scot apoi, nu trebuie lăsate mai mult de atât.

Se aranjează pișcoturile pe un platou, se pune un strat de cremă de mascarpone, se pudrează cu cacao și eventual ciocolată rasă și se repetă procesul până nu mai aveți cremă sau pișcoturi.

Tiramisu trebuie lăsat la frigider pentru cel puțin 3, 4 ore pentru ca pișcoturile să prindă aromele cremei și ale cafelei. Cel mai bine este să-l lăsați la frigider peste noapte. Se consumă ca atare, rece.

Poftă bună!

tiramisu_27

tiramisu_25

Ce mai caută lumea

  • tiramisu reteta originala italiana

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 458 de abonați.

Author: Irina

Pasionată de tot ceea ce înseamnă dulciuri și baking. Sugar addicted. Locuiesc în Danemarca, unde mi-am început aventurile culinare în 2009. Iubesc ciocolata, croissantele și să fac oamenii fericiți cu preparatele mele.

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *