MINI TARTĂ CU CREMĂ MASCARPONE ȘI CAPȘUNI ȘI ZMEURĂ CARAMELIZATE

Timp de preparare:

  • timp de coacere     15-20 min

Cantitate:  6 porții- 6 mini tarte
Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 120g unt rece, din frigider
  • 100g zahăr tos
  • 250g făină
  • 1/2 linguriță sare
  • 2 gălbenușuri ou
  • 5 linguri lapte rece

Pentru cremă:

  • 250g cremă mascarpone( sau cremă de brânză natur de la hochland sau philadelphia)
  • 3-4 lingurite miere ( dupa gust – cât de dulce doriți)
  • Coajă rasă de portocală ( neaparat ! și dacă este ținută la frigider cu zahăr e și mai bună )

Pentru topping:

  • 300g zmeură congelată
  • 100g căpșuni congelate
  • 1 pliculeț zahăr vanilinat bourbon
  • 3 linguri zahăr tos

Mod de preparare:

Se pune făina într-un vas și se adaugă untul rece tăiat cubulețe. Se mixează totul bine până făina arată ca un aluat sfărâmicios și untul este aproape încorporat ( mai simplu este cu un robot de bucătărie pentru frământat)

Se adaugă gălbenușurile bătute cu sarea. Se adaugă zahărul tos și laptele și se frământă totul până formează o cocă destul de sfărâmicioasă, dar totuși legată ( se poate modela). Dacă vi se pare că nu are suficient lichid și a rămas făină neîncorporată, mai adugați o lingură de lapte.

Se formează din cocă un rulou ( baton) și se înfășoară într-o folie de plastic. Se dă la frigider pentru o oră.

Între timp se pune pe foc o cratiță cu cele 3 linguri de zahăr. Când zahărul începe să se caramelizeze se adaugă zmeura întreagă și căpușunile tăiate și se amestecă usor. Se adaugă și pliculețul de zahăr bourboun. Se fierbe câteva minute la foc mic, cca 5-6 minute, se stinge focul și se lasă să se răcească.

Crema mascarpone se amestecă cu coaja de portocală și cu mierea și se dă la frigider până sunt gata tartele (coapte și răcite). Se scoate din frigider aluatul de tartă, se împarte în 6 bucăți egale. Se pune puțină făină pe masa de lucru, după care luăm pe rând bucățile de cocă și le întindem cu sucitorul, puțin mai mari decât dimensiunea formelor de mini tartă.

Introducem aluatul în forme ( dacă sunt antiaderente nu necesită ungere, dacă nu, se vor unge cu unt).

Puneți o bucată de hârtie de copt pe fiecare aluat de mini tartă și deasupra boabe de fasole sau pietricele. Acest lucru va împiedica creșterea aluatului în mod excesiv.

Băgați formele la cuptorul încălzit în prealabil la 170 grade pentru cca 15min ( până se observă că a început să crească). Aluatul trebuie să fie auriu și cu consistență de biscuite. Se scot tartele din cuptor, se îndepărtează hârtia de copt cu boabele de fasole si se mai bagă încă 5 min la copt (să se coacă și mijlocul mai bine).

Se scot din nou tartele și se dau la răcit. Se scot cu grijă din forme. După ce sunt complet răcite se pune creama mascarpone și deasupra toppingul de fructe caramelizate. Se țin la frigider minim 2 ore și se consumă ca atare.

                   Poftă bună !

 

Ce mai caută lumea

  • capsuni caramelizate
  • tarta cu crema mascarpone

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 458 de abonați.

Author: Adriana

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest

Share This

Un share ne ajută să publicăm mai multe rețete! Mulțumim!

Shares