PÂINE UMPLUTĂ ÎMPLETITĂ – CU MORTADELLA, ROSII SI BRÂNZĂ

Reteta asta am găsit-o pe net și am dorit foarte mult să o încerc. Mi-a plăcut de fapt cum arată pâinica aceea împletită. Dar am descoperit că nu era vorba doar de aspect. Aluatul este foarte pufos și gustos și se mentine asa cateva zile bune. Iar umplutura poate fi schimbatș oricând cu altceva, rezultând o nouă retetă minunata. Merită să o încercați măcar o dată, să vă convingeți de ceea ce spun.

Timp de coacere:   aprox 25-30 min

Cantitate: 2 buc

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 500g făină
  • 25g drojdie proaspătă- 1 cub
  • 1 lingura rasa zahăr tos
  • 1 linguriță sare
  • 250ml apă
  • 50g unt

 Pentru umplutură:

  • 4 cubulețe branză topită cu smântână
  • 80g cașcaval
  • 3-4 roșii cherry
  • 12 felii mortadela cu măsline ( sau de care vă place)
  • 1 ou, puțin lapte

Mod de preparare:

Făina se pune într-un vas. Drojdia se dizolvă în apa, la temperatura camerei, împreună cu zahărul și sarea. Se pun peste făină și se amestecă usor, până devin o cocă. Se frământă cca 10 minute și se lasă la odihnit și crescut aproximativ 30min.

Între timp se prepară umplutura. Se taie roșiile in două, cașcavalul și brânza topită în cubulețe.

După ce aluatul a crescut, se împarte în două( vor rezulta doua pâinici), se întinde pe masa de lucru, în prealabil dată cu făină .Se întinde coca uniform, astfel încat să obțineți un aluat de formă dreptunghiulară.

Se delimitează aluatul în trei părti egale( pe lungime)- se desenează ușor cu muchia unui cuțit,două linii longitudinale .De o parte și de alta a celor doua linii se taie aluatul în fâșii ( se crestează) cam de 1-1,5cm lățime. Se urmărește să fie cam acelasi număr de fâșii pe ambele părti .

Se așează pe fiecare din cele două aluaturi trei felii de mortadella, se distribuie uniform cubulețele de cascaval și branză topită, și câte 3-4 jumătăti de roșii.

Deasupra se mai adaugă câte trei felii de mortadella și se împletește aluatul

Se suprapun  fâșiile dintr-o parte cu fașiile din cealalta parte, dupa imaginatia fiecăruia, nu este o regulă.

Pâinicile se ung cu un gălbenuș bătut cu un praf de sare și putin lapte ( pentru aspect și strălucire).Se dă tava la cuptorul încins în prealabil la 170 grade pentru 25-30 min. Poftă bună

                   


Ce mai caută lumea

  • paine umpluta
  • paine umpluta la cuptor
  • paine umpluta cu branza
  • paine cu cascaval si zucchini
  • paine umpluta jamila
  • paine cu stafide

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 461 de abonați.

Author: Adriana

Share This Post On

2 Comments

  1. buna am si eu o intrebare,am incercat si eu sa fac reteta ta,dar am citit mai bine si am observat ca cei 50g de unt nu-i folosesti,mi-a scapat mie ceva?sau?
    eu i-am folosit si sper sa iese ceva,o sa-ti dau de stire daca iese ceva ha ha

  2. Poate ca untul l-a folosit pentru a unge tava in care au fost așezate pâinicile……

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *