Brioșele cu struguri vin ca un derivat de la clasica prăjitură pandișpan cu struguri sau, de ce nu, cu vișine. Majoritatea dintre noi am mâncat așa ceva în copilărie. Așa că, de ce să nu menținem tradiția, adăugând totuși un pic de formă și modernitate.
Timp de coacere: 15-25 minute
Cantitate: 15 bucăţi
Ingrediente:
- 300 g făină – aproximativ doua pahare
- 300 g iaurt ( două iaurturi mici )
- 6 linguri de zahăr
- 1 pliculeț zahăr vanilinat
- 2 ouă
- 1 pliculeț praf de copt
- 100 ml ulei
- esență de vanilie după gust
- un praf de sare
- boabe de struguri de masa albi și negrii – cam 12-14 boabe din fiecare culoare
Umplutura: gem de piersici
Mod de preparare:
Într-un castron am amestecat toate ingredientele până am obținut un aluat de consistența unei smântâni foarte groase (nu curge, dar este destul de fluid ca să poată fi luat cu lingura).
Am umplut cu aluat cam o treime din forma de silicon și am pus o linguriță de gem de piersici, după care am completat cu aluat peste gem. Regula spune că se completeaza cu aluat până la 2/3 din fiecare formă, însă eu le pun aproape pline. Așa ies mai pufoase, cresc mai înalte și sunt mai aspectuoase.
Deasupra pe fiecare brioșă, am pus câte 2-3 boabe de struguri din ambele culori, sau doar o culoare, după preferințe.
Brioșele se introduc în cuptorul încins în prealabil la 175 grade pentru aproximativ 15-25 minute, sau până se rumenesc frumos ( depinde și de cuptorul fiecăruia ).
Se pot pudra cu zahăr farin. Poftă bună!