FURSECURI DE CRĂCIUN CU NUCĂ ȘI GEM

Aceste fursecuri sunt foarte potrivite pentru perioada Crăciunului. Nu numai că sunt foarte gustoase, dar arată și bine. Pot fi rulate și prin cocos în loc de nucă, iar pentru umplutură se poate alege cam orice gem, dar eu am folosit marmeladă.

Timp de preparare: 1 oră la frigider, 15 minute la cuptor

Cantitate: 20 bucăți

Ingrediente:

  • 115 g unt la temperatura camerei
  • 50 g zahăr
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 1 linguriță aromă / esență vanilie
  • 1 ou
  • 130 g făină
  • 1/2 linguriță sare
  • 80 g nuci măcinate
  • gem de prune/vișine/zmeură
Mod de preparare

 

Untul se amestecă cu zahărul, aroma de vanilie și plicul de zahăr vanilat și se bate cu mixerul până devine pufos, 2-3 minute. Apoi se adaugă gălbenușul de la ou. Făina se amestecă cu sarea și se încorporează cu aluatul din unt. Aluatul obținut este unul moale. Acesta se acoperă cu folie de plastic și se bagă la frigider pentru 30-60 minute.

Nucile se pot coace într-o tavă cu hârtie de copt pentru 10-15 minute la 180 C pentru a le intensifica aroma. Apoi se macină ori la robot, ori se mărunțesc cu ajutorul unul cuțit.

După ce s-a scos din frigider, aluatul se formează în biluțe de 2-3 cm. Acestea se rulează prin albușul de ou bătut ușor și apoi se răstogolesc prin nuci și se așează în tava tapetată cu hârtie de copt.

Faceți cu ajutorul degetului mare o adâncitură în mijlocul biluței pentru a face loc pentru umplutură. Umpleți cu 1/2 linguriță de gem fursecurile și băgați tava în cuptorul preîncălzit la 180 C. Lăsați fursecurile să se coacă pentru 12-15 minute.

Fursecurile se pot servi calde sau reci, cu un pahar de lapte sau lângă o ciocolată caldă.

Vă doresc poftă bună!

Ce mai caută lumea

  • fursecuri de craciun
  • fursecuri cu nuca
  • fursecuri cu gem
  • fursecuri pufoase
  • fursecuri de craciun fragede
  • fursecuri cu gem si nuca
  • fursecuri cu nuca si gem
  • fursecuri
  • fursecuri fragede
  • fursecuri craciun

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 458 de abonați.

Author: Irina

Pasionată de tot ceea ce înseamnă dulciuri și baking. Sugar addicted. Locuiesc în Danemarca, unde mi-am început aventurile culinare în 2009. Iubesc ciocolata, croissantele și să fac oamenii fericiți cu preparatele mele.

Share This Post On

Trackbacks/Pingbacks

  1. FURSECURI FRAGEDE CU UNT ȘI FRUCTE CONFIATE | Reţete rapide, uşoare şi delicioase - Aventurile noastre ... culinare - […] Dacă doriți să încercați și alte rețete, vă recomand aceste fursecuri minunate cu gem în formă de steluțe sau…

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *