TORT DE CIOCOLATĂ CU BAILEYS

3

Tortul acesta este unul foarte ciocolatos și puțin alcoolic datorită lichiorului de cremă whiskey Baileys fiind destinat în special pentru iubitorii înrăiți de ciocolată. Crema de ciocolată ganache care se întinde peste blat este un deliciu și poate fi făcută și numai cu smântână lichidă și ciocolată dacă îl serviți copiilor sau numai din Baileys și ciocolată dacă este destinat doar adulților. Este indicat să-l faceți în ziua în care-l veți consuma, se poate mânca și călduț, dar atunci nu mai recomand ornarea cu frișcă. Oricum trebuie neaparat încercat, poate chiar pentru seara de Revelion!

Cantitate: 10-12 porții

Timp de preparare: 40-45 coacere, 10 minute ornat

Ingrediente:

pentru blat

  • 100 g ciocolată neagră de calitate
  • 150 g unt tăiat bucățele
  • 200 g zahăr tos
  • 180 ml Baileys
  • 50 g cacao
  • 3 ouă la temperatura camerei
  • 170 g făină
  • 15 g praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță sare

pentru crema ganache:

  • 180 g ciocolată neagră de calitate
  • 90 ml smântână lichidă pentru frișcă
  • 90 ml Bailyes
  • un praf de sare
  • 10 g unt

pentru decor:

  • câteva vișine și afine (proaspete, decongelate, din compot sau din vișinată/afinată)
  • 200 ml smântână lichidă pentru frișcă
  • 2-3 linguri de zahăr pudră, vanilie

Mod de preparare

Cuptorul se încinge la 160 de grade și se pregătește o tavă de tort tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu unt și dată cu făină.

Într-o cratiță pe foc mic se pune ciocolata tăiată bucățele, untul, zahărul, cacaoa și Baileys-ul. Se amestecă din când în când până se topește untul și ciocolata. Se ia de pe foc și se lasă la răcit puțin.

Între timp se cerne făina cu praful de copt, sarea și bicarbonatul de sodiu.

După ce s-a mai răcit puțin, în amestecul de unt și ciocolată, se pun ouăle, unul câte unul și se amestecă bine. Adăugați apoi făina și amestecați ușor, cu mișcări de jos în sus doar până ce făina s-a încorporat toată.

Se toarnă amestecul în tava de tort și se bagă la cuptor pentru 40-45 de minute. Este gata când o scobitoare introdusă în mijloc iese curată cu doar câteva firimituri. Chiar dacă pare încă nefăcut, nu lăsați tortul prea mult la cuptor, pentru că altfel va fi uscat.

Lăsați tortul să se răcească 10 minute înainte de a-l scoate din tavă.

Pentru crema de ciocolată se pune smântâna lichidă, sarea și Baileys-ul pe foc să se încălzească. Ciocolata se taie în bucățele mărunte. Când smântâna este aproape de fierbere, se ia de pe foc și se toarnă peste bucățelele de ciocolată. Se lasă un minut și apoi se amestecă până se topește toată ciocolata. Se adaugă apoi untul și se amestecă până se topește. Puteți folosi numai smântână sau numai Baileys pentru cremă, dublul cantității de ciocolată, depinde cât de alcoolic preferați să fie tortul.

Crema se lasă la temperatura camerei să se întărească puțin până ajunge de o consistență bună de întins pe tort.

Tortul se poate orna cu frișcă și fructe de pădure. Pentru frișcă, smântâna lichidă se bate cu mixerul până se întărește împreună cu 2 linguri de zahăr pudră și puțină vanilie

Poftă bună!

2

Ce mai caută lumea

  • https://retete-cochete ro/desert/tort-de-ciocolata-cu-baileys/
  • prajitura baileys
  • reteta crema baileys tort
  • tort cu baileys

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 461 de abonați.

Author: Irina

Pasionată de tot ceea ce înseamnă dulciuri și baking. Sugar addicted. Locuiesc în Danemarca, unde mi-am început aventurile culinare în 2009. Iubesc ciocolata, croissantele și să fac oamenii fericiți cu preparatele mele.

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *